Pana, călimara şi multe file albe

Am revăzut de curând în cadrul unui TEDex o stimabilă doamnă profesor vorbind cu pasiune despre meseria pe care o practică de mai bine de 40 de ani. O americancă de culoare căreia i se citea în ochi dragostea pentru elevi, dragostea pentru învăţătură, dar acel nivel de învăţătură care educă cu blândeţe un copil rebel şi care reuşeşte să echilibreze temperamente vulcanice, rătăcite.

Am spus că era americancă, adică dintr-o şcoală care se consideră ca fiind de referinţă pe plan mondial, dar din punctul meu de vedere putea să fie din Uganda sau, de ce nu, din România. Că nu voiesc a aduce vorba musai de ţara de unde vine ci mai degrabă de omul care este.

Dacă stau să mă gândesc, mai puţin de jumătate dintre profesorii pe care i-am avut în şcoală au reusit să îmi capteze atenţia şi maxim doi să mă facă să uit cât e ceasul; doi din vre-o 70. Acuma, îmi scuzaţi subiectivismul şi zgârcenia, poate or fi mai mulţi, nu zic nu sau poate că nu am avut eu bucuria să îi cunosc că nici bătături la fund nu am făcut de la prea multă carte.

Pe de altă parte, la câte meserii există în lumea asta într-o continua transformare, câţi oameni sunt dispuşi să facă o astfel de meserie cu plăcere şi aproape pe gratis. Probabil că salariile mici din sistem îi deprimă şi îi alungă, iar într-o anumită proporţie (ca să nu zic mare) cei care ajung de pe băncile şcolii la catedre, chiar trebuie să se apuce serios de învăţat materiile pe care trebuie să le predea. Păi în stilul ăsta visăm aiurea la o reformă în învăţământ. Prima dată ar trebui să redevina învăţământ, ca abia apoi să avem ce reforma.

Mda, dacă încă nu v-aţi prins sunt cam supărat pe domniile lor, constructiv vorbind, la modul general. În România erau două mari şi late sisteme defavorizate: cel medical şi învăţământul. Dacă cel medical se află într-un proces extrem de dur de maturizare şi reformare, în care oamenii aceeia luptă imediat la propriu pentru a face pace între viaţă şi moarte, în învăţământ este tabula rasa. Nu am găsit alta expresie edificatorie.

Am doi copii în sistemul de învăţământ preuniversitar, iar ei sunt în vacanţă de mai bine de o lună. Parinţii au construit platforme online unde profesorii şi elevii se pot întâlni şi interacţiona, schimba impresii şi păreri, transforma la propriu învăţământul într-o conexiune umană:

Salut copii! Ce aţi mai făcut în acestă lună Martie? Aţi văzut cum a înfrunzit natura? Ştiţi că la 27 Martie 1918 s-a produs Unirea Basarabiei cu România? Ştiţi că la 1 martie 1837 s-a născut Ion Creangă? Ştiţi că doar în luna Martie în Antarctica 23 miliarde tone de gheaţa s-au transformat în apă? sau cum vă mai este engleza? vreţi să facem roleplay despre urmatoarea carte pe care o să vă rog să o citiţi?

Unde sunteţi doamnelor şi domnilor profesori? Care sunt baricadele pe care luptaţi? De ce v-aţi abandonat copiii? Sunt goale scaunele şi piere tinereţea!

Şi să ştiţi că nu voiesc a vă certa, ci fac apel la Lumina din domniile voastre. Ridicaţi deci pana, cufundaţi-o în calimară şi scrieţi-le două rânduri, căci atât de mult copiii va aşteaptă!

Nu le mai daţi note, daţi-le idei! Nu-i mai ridicaţi in picioare, îmbrăţişaţii cu cartea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s